CAMPANII
25 noiembrie 2018, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, a fost lansată Campania Internațională „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” care a avut loc în scuarul Europei din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău. În anul 2018, mesajul campaniei a fost #HearMeToo End violence against Women and Girls (trad. în română – Opriți violența față de femei și fete).
În cadrul evenimentului, au fost distribuite materiale informative și oferite consultații gratuite pe probleme legate de violența de gen. Evenimentul a fost organizat de Promo-LEX, Asociația Împotriva Violenței în Familie „Casa Marioarei” și RCTV Memoria, în parteneriat cu Poliția Republicii Moldova, cu suportul financiar oferit de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei se desfășoară anual, la nivel mondial și are drept scop creșterea gradului de conștientizare asupra formelor de manifestare a violenței ca o încălcare a drepturilor omului.
În fie care an de la lansarea campaniei, Asociația Împotriva Violenței ”Casa Mărioarei” desfășoară diverse evenimente în scopul de a evidenția complexitatea formelor de violență existente, de a spori conștientizarea opiniei publice asupra nevoilor reale ale victimelor, a necesității de solidarizare, precum și a unei poziții de condamnare a tuturor actelor de violență, indiferent de natura acestora și nivelul la care se manifestă.
Pe parcursul campaniei sunt desfășurate mese rotunde, ateliere de lucru, sesiuni de informare și prevenire a violenței în rândul liceenilor, adolescenților, a colectivelor profesionale de femei, discuții cu specialiștii și partenerii asociației.
În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarna reprezentanții Casei Mărioarei vin cu îndemnul de a oferi magie și iubire prin donații de produse alimentare, legume, fructe, jucării și dulciuri.
În luna iunie 2019, în contextul Zilei Internaționale a Familiei, Asociația Împotriva Violenței ”Casa Mărioarei”, Promo-LEX și RCTV Memoria, cu suportul financiar al European Union in the Republic of Moldova, au dat start campaniilor locale de informare și sensibilizare a populației în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie în Republica Moldova – “Protejați Familia de Violență”.
În cadrul acestei campanii au fost desfășurate 9 evenimente locale, în parteneriat cu Echipele Multidisciplinare Teritoriale din raioanele: Ialoveni, Orhei, Glodeni, Telenești, Fălești, Anenii Noi, Cahul, Comrat și Ștefan Vodă.
Primele campanii locale s-au desfășurat pe 1 și 2 iunie 2019 în s. Nimoreni, r. Ialoveni și, respectiv, în s. Vâșcăuți, r. Orhei. Membrii EMT din raioanele Ialoveni și Orhei au informat femeile și fetele, precum și populația în general, despre problema violenței în familie și atribuțiile echipelor multidisciplinare locale în ceea ce privește asistența victimelor violenței în familie.
În perioada 11-15 iunie 2019 au fost organizate campanii locale de informare în or. Ștefan Vodă, mun. Cahul și comuna Chetriș din raionul Fălești.
Activitățile de campanie au inclus ateliere de instruire pentru asistenți comunitari și femei; activități de informare publică și distribuție a materialelor de campanie; activități cu caracter educativ pentru copii.
Campania este parte a Proiectului „Promovarea respectării drepturilor femeilor în Moldova prin combaterea violenței în bază de gen”.