FII VOLUNTAR

Voluntariatul este participarea benevolă la oferirea de servicii, cunoştinţe şi abilităţi sau la prestarea unor activităţi în domenii de utilitate publică, din proprie iniţiativă, a persoanei denumită voluntar. Voluntariatul poate fi desfăşurat în baza contractului de voluntariat sau în afara acestuia.

Voluntar poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid, care, în sprijinul solidarităţii civice, se implică în activităţi de voluntariat organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ.

Voluntariatul transformă în acţiune Declaraţia Naţiunilor Unite, potrivit căreia „noi, oamenii, avem puterea de a schimba lumea”.

În Republica Moldova Mişcarea de voluntariat este susţinută de o infrastructura bazată pe legislaţie, practica societăţii civile (organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile care implică voluntari, inclusiv filiale ale organizaţiilor internaţionale active în domeniul voluntariatului) şi programe de schimburi internaţionale (cum ar fi ADVIT). Activităţile de voluntariat sunt reglementate în Moldova printr-o lege specială: Legea Voluntariatului (Legea nr. 121 din 18.06.2010 ) .

Drepturile voluntarilor sunt stipulate în Carta drepturilor şi obligaţiilor, elaborată de Centrul National de Voluntariat din Paris.

DREPTURILE VOLUNTARILOR:

Dreptul de a fi tratat ca și coleg cu drepturi egale atât de către conducerea organizatiei, cât și de angajați;
Dreptul de a fi respectat ca persoană, fără deosebire de rasă, etnie, sex sau orientare sexuală, convingeri politice sau religioase, abilitate fizică/psihică, nivel de educație, stare civilă, situație economică sau orice alte asemenea criterii;
Dreptul de a avea acces la cât mai multe informații despre organizația în cadrul căreia urmează să activeze;
Dreptul de a participa activ la elaborarea și derularea programului la care urmează să participe;
Dreptul de a primi o fișă de post pentru activitatea pe care urmează să o desfășoare;
Dreptul de a-și desfășura activitatea în concordanță cu preferințele personale, temperamentul, experiența de viață, studiile și experiența profesională;
Dreptul de a participa la sesiuni de formare în domeniul în care prestează activitatea, atât la începutul activității cît și pe parcurs, pentru a beneficia tot timput de cele mai noi informații în domeniu;
Dreptul la orientare din partea unei persoane cu experiență, bine informată, cu răbdare, atentă și care dispune de timp pentru a răspunde nevoilor sale;
Dreptul la un loc unde să își desfășoare activitatea și accesul la echipamentul și consumabilele necesare derulării activității;
Dreptul de a i se asigura (de către organizație/instituție) protecția muncii (în condițiile legale), în funcție de natura si de caracteristicile activității pe care o desfășoară;
Dreptul de a i se rambursa la solicitare cheltuielile efectuate pentru derularea activității;
Dreptul de a fi asigurat (de către organizație/instituție, în condițiile prevăzute de lege) împotriva riscurilor de accident și de boală care decurg din natura activității pe care o desfășoară; în lipsa asigurării, costul prestațiilor medicale se suportă integral de către organizația/instituția;
Dreptul la o durată a timpului de lucru (stabilită în condițiile legii) care să nu îi afecteze sănătatea și resursele psiho-fizice;
Dreptul de a i se elibera de către organizația/instituția un certificat nominal care să ateste calitatea de voluntar;
Dreptul de a fi promovat în conformitate cu rezultatele avute;
Dreptul de a beneficia de titluri onorifice, decorații și premii.

De ce să fii voluntar?

Pentru a te distra.
Pentru a te dezvolta personal.
Pentru a cîștiga experiență în vederea obținerii unui serviciu mai bun.
Pentru a-ți menține ‘în uz’ cunoștințe sau abilități pe care ai.
Pentru a-ți face noi prieteni.
Pentru a fi cu prietenii tăi care sunt deja voluntari.
Pentru a învăța lucruri noi și a-ți forma deprinderi utile.
Pentru a da înapoi o parte din ceea ce ai primit de la alții.
Pentru a-ți face contacte utile.
Pentru a te simti util.
Pentru a fi parte a unei organizații prestigioase.
Pentru a face tranziția spre o nouă viață.
Pentru a-ți face datoria de creștin.
Pentru a testa o noua carieră.
Pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși.
Pentru a realiza ceva « cu mâinele tale ».
Pentru a ameliora comunitatea.
Pentru a lucra cu un anumit grup de persoane (clienți).
Pentru a-ți asuma o responsabilitate.
Pentru a face parte dintr-o echipă.
Pentru a întâlni persoane importante din comunitate.
Pentru a petrece un timp cu familia ta facând ceva util.
Pentru a înțelege problemele comunității în care trăiesti.