- „ ma apucat de păr, ma izbit de perete, sa urcat cu genunchiu pe gitul meu apoi mi-a făcut vînt pe coridor. Cînd m-am trezit eram în spital. L-am iertat pentru copil. Niciodată nu i-am răspuns înapoi. El deseori îmi spunea „te porţi frumos cu mine, dacă mă enervezi te pun la loc, puţin ai primit în 2010, mie mii totuna, te omor şi mă duc în puşcărie, nu-mi va fi rau, şi acolo voi picta”. Această ameninţare mi-a stat mereu în cap, mă purtam frumos, multe lucruri le făceam împotriva voinţei mele, numai să nu strige, să nu mă bată. Mă obliga să fac sex cu el, după ce îşi făcea plăcerea mă dădea cu picioarele jos de pe pat. Niciodată nu m-am îmbrăcat după placul meu, îmi zicea „eu fac bani te îmbraci cum îţi zic eu”. Atît de mult a erodat mîndria mea de femeie încît în ultimul timp nu puteam lua nici o decizie fără aprobarea lui. Ma distrus atît de mult psihologic încît mă credeam inutilă, bună de nimic, urîtă, proastă aşa cum mă numea el în fiecare zi. Cînd vroiam să-i reproşez ceva mă ameninţa că mă închide în psihiatrie. În vara 2014 nu am mai putut suporta înjosirile şi bătaia de joc, mi-am luat cîteva lucruri şi am fugit la o mătuşă, în 2 zile am aflat de „Casa Mărioarei”, am venit aici pentru a înţelege că sunt Femeie, că sunt frumoasă, deşteaptă şi capabilă de a-mi schimba viaţa!..”

 

 

-...mă apucase de gât şi începu a încleşta degetele din ce în ce mai strâns că am simţit că mă sufoc. Se uita la mine cu ochi tulburi ca de monstru fără pic de milă. Dacă nu sărea fetiţa mea de 12 ani să mă scape, precis că-mi dădeam sufletul. Gâtul m-a durut o săptămână, aveam şi vânătăi vizibile, dar monstrul mi-a zis, că doamne fereşte să-mi sun rudele, sau să mă jelui la vecini, atunci precis că-mi ia zilele. Mi-a ascuns şi toate documentele. Numai după ce mi-am revenit, am înţeles că sunt foarte hotărâtă să pun capăt suferinţelor. Am răbdat şi am ascuns înjosiri, bătăi, pumni în cap - 15 ani. Îmi zicea că-s o tearfă de podele, că-s roaba lui, că poate face ce vrea el cu mine... Am pândit momentul, când nu era el acasă, doar cu hainele de pe mine şi cu fetiţa am fugit pînă în fundul grădinii şi de acolo până la o vecină. La ea am stat o zi şi o noapte iar dimineaţa cu un transport de ocazie am ajuns la Chişinău la „Casa Mărioarei”... 

 " Am tras ce n-aş dori nici duşmanilor să tragă. A împuşcat cu puşca după mine, ma lovit de nu mă puteam ridica din pat. Dar eu nu am putut să-l las. Totul încercam să se întîmple departe de ochii copilului, vroiam pentru el sa păstrez această căsnicie." 

 

....За эти самые ужасные пять лет чего только не было. Синяки и кровоподтеки я вообще не считаю. На теле они были постоянно, а на лице я уже так сказать из опыта научилась их избегать, ну а редкие никто не видел. Покупала больничный и сидела, дома пока не пройдет. Избивал так, что ломал несколько раз мне ребра. Угрожал, что если уйду, убьет и т.д.

Buna ziua ! Ma numesc Ana si locuiesc la sudul republicii.

      O sa trec direct la subiect ca sa nu iau din timpul nimanui. Am o vecina, buna prietena care se confrunta mai zilnic cu violenta din partea sotului sau. Omul este foarte instabil psihic, consuma alcool regulat si dupa ce o abuzeaza, peste 5 minute ii poate cere atentie, iubire, afectiune de genul: " ia spune, ma iubesti????" . La inceput o injosea verbal, psihic, ca aceasta, sarmana sa-si piarda orice incredere in sine, iar acum de ceva timp a inceput sa o agreseze fizic. Daca o loveste, o face doar in cap, sau o trage de par, e foarte hatru si stie ca daca se vor vedea vanatai sau rani, tot el va fi de banuit. Nu odata a fost chemata ambulanta, dar de fiecare data soacra vecinei spune ca, ba a cazut, ba s-a lovit si tot asa. Au o fetita de 4 anisori si ea, mititica deja vede toata strasnicia prin care trece mama sa. Acum cateva zile, cand a fost ultima agresiune, micuta a inceput sa vomite de tare ce plangea si striga la tatal sau sa se opreasca. Mama sa s-a ales cu un deget de la mana fracturat si cand au mers la spital, soacra acesteia, lucrator medical fiind, iarasi a mintit precum ca si-a fracturat degetul singura.

    E putinul care-l cunosc eu, dar va asigur ca asta nu e tot. Eu urmaresc dintr-o parte doar, si din ce mai reuseste prietena sa-mi spuna, caci tare se teme de el daca afla. Nu s-a adresat niciodata la politie si nici nu incearca, caci o va distruge in bataie, frica a ajuns nivelul maximal, chiar daca de multe nu e capabil acest om, e un fricos !!! La parintii ei nu poate pleca caci de multe ori acestia au mancat bataie de la el si se tem si ei

JoomShaper